RO
Training comun al consilierilor de probaţiune în vederea implementării programei de educaţie civică pentru infractorii minori

Training comun al consilierilor de probaţiune în vederea implementării programei de educaţie civică pentru infractorii minori

22 Octombrie 2015


În perioada de 14 - 16 octombrie 2015, Direcţia Naţională de Probaţiune, România a desfăşurat şedinţa de lucru privind ajustarea şi implementarea proiectului „Educaţie civică – training comun al consilierilor de probaţiune şi consilierilor şcolari în vederea implementării programei de educaţie civică pentru infractorii minori”. În cadrul grupului de lucru au fost implicaţi şi specialişti din cadrul sistemului de probaţiune din RM, Aliona Gîrbu – şef al Serviciului probaţiune juvenilă şi presentinţială şi Iurie Mahu – şef al Serviciului resocializare.


Programul de educaţie civică şi conexiunea cu curricula, scopul proiectului şi introducerea asupra principiilor teoretice a programului a fost prezentat de către Mihai Cristian Dima – director general al Direcţiei Naţionale de Probaţiune. La şedinţele grupului de lucru au participat inspectori din cadrul Direcţiei Naţionale de Probaţiune, consilieri de probaţiune din România şi Republica Moldova, precum şi consilierii şcolari în scopul implementării programului de educaţie civică pentru minorii aflaţi în conflict cu legea penală.


Programul de educaţie civică asupra minorilor se desfăşoară începînd cu etapa de şcolar şi se aplică pentru elevii care au primit prin hotărîrea instanţei de judecată o măsură de constrîngere educativă. Temeiul elaborării proiectului a fost modificarea legislaţiei penale şi includerea unei noi măsuri educative în privinţa minorilor „urmarea unui stagiu de educaţie civică”. Pe parcursul a trei zile au fost prezentate, analizate şi dezbătute în discuţii părţile programului şi sesiunile programului respectiv, urmînd a fi ajustat la nevoile şi necesităţile practicii româneşti.


Programul de educaţie civică va fi experimentat în perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2016 în toate serviciile de probaţiune din România.

 
 
 
 
Direcţia activitate analitică şi relaţii externe,
Telefon de contact: 022 721882
e-mail: serviciulanalitic@ocp.gov.md, druta_druta@mail.ru
 
linia instituțională pentru informare________ Intervalul: 08:00 - 12:00 067441139
Echipamente pentru monitorizarea electronică Disponibile Aplicate
Noutăți
Vizită de lucru la Biroul de probațiune Orhei, privind evaluarea activității instituționale și îmbunătățirea serviciilor de probațiune
08 Mai 2026
Masă rotundă cu genericul „Servicii pentru abuzatori: realități și perspective”
30 Martie 2026
Ședință de lucru a INP cu partenerii de dezvoltare privind consolidarea capacităților de monitorizare electronică a agresorilor și protecția victimelor
18 Martie 2026
Galerie foto
Ședință de lucru cu reprezentanții Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței Împotriva Femeilor și a Violenței în Familie
26 Martie 2025
Violența nu e dragoste
24 Decembrie 2024
Promovează schimbări benefice pentru justițiabili.
11 Decembrie 2024
Somații debitori
Somație debitor Frolov Vladimir
22 Aprilie 2026
Somație debitor Morari Ion
22 Aprilie 2026
Somație debitor Cozma Ion
22 Aprilie 2026
noi in facebook

Training comun al consilierilor de probaţiune în vederea implementării programei de educaţie civică pentru infractorii minori

loading ...