RO
Schimb de informaţii privind executarea pedepsei penale de persoanele private de dreptul de a conduce mijloace de transport

Schimb de informaţii privind executarea pedepsei penale de persoanele private de dreptul de a conduce mijloace de transport

15 Decembrie 2015


La 11 decembrie curent, în încinta Inspectoratului de Poliţie or. Străşeni, consilierii din cadrul BP Străşeni s-au întrunit în şedinţa de lucru cu reprezentanţii secţiei Securitate Publică, Serviciul Supraveghere şi Accidente rutiere a IP Străşeni şi Inspectoratul Naţional de Patrulare.

 
În cadrul şedinţei au fost abordate aspecte ce ţin de sporirea controlului, supravegherii şi monitorizării persoanelor private de dreptul de a conduce mijloace de transport aflaţi la evidenţa BP Străşeni. De asemenea, reprezentanţii organelor de drept au fost informaţi referitor la prevenirea săvîrșirii contravenţiilor şi a noilor infracţiuni de către persoanele private de dreptul de a conduce mijloace de transport, precum şi a procedurii privind declararea de pierdere a permisului de conducere, modul de executare a pedepsei şi lacunele întîlnite în procesul de executare.
 
Galina Ganea – şef al Biroului de probaţiune Strășeni a relatat că „.este necesar şi important să fie supravegheaţi şi monitorizaţi persoanele private de dreptul de a conduce mijloace de transport aflate la evidenţa BP Străşeni şi stabilirea mecanismului de conlucrare eficient ce ţine de ridicarea şi declararea pierderii permiselor de conducere”.
 
În rezultatul acestei şedinţe, a fost stabilit un mecanism de conlucrare eficient între instituţii ce ţine de ridicarea şi declararea pierderii permiselor de conducere.
 
Direcţia activitate analitică şi relaţii externe,
Telefon de contact: 022 721882
e-mail: serviciulanalitic@ocp.gov.md, druta_druta@mail.ru
linia instituțională pentru informare________ Intervalul: 08:00 - 12:00 067441139
Echipamente pentru monitorizarea electronică Disponibile Aplicate
Noutăți
Vizită de lucru la Biroul de probațiune Orhei, privind evaluarea activității instituționale și îmbunătățirea serviciilor de probațiune
08 Mai 2026
Masă rotundă cu genericul „Servicii pentru abuzatori: realități și perspective”
30 Martie 2026
Ședință de lucru a INP cu partenerii de dezvoltare privind consolidarea capacităților de monitorizare electronică a agresorilor și protecția victimelor
18 Martie 2026
Galerie foto
Ședință de lucru cu reprezentanții Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței Împotriva Femeilor și a Violenței în Familie
26 Martie 2025
Violența nu e dragoste
24 Decembrie 2024
Promovează schimbări benefice pentru justițiabili.
11 Decembrie 2024
Somații debitori
Somație debitor Frolov Vladimir
22 Aprilie 2026
Somație debitor Morari Ion
22 Aprilie 2026
Somație debitor Cozma Ion
22 Aprilie 2026
noi in facebook

Schimb de informaţii privind executarea pedepsei penale de persoanele private de dreptul de a conduce mijloace de transport

loading ...