RO
Noi subiecte de discuţie abordate în cadrul unei şedinţe între Biroul de probaţiune Străşeni şi Inspectoratul de Poliţie or. Străşeni

Noi subiecte de discuţie abordate în cadrul unei şedinţe între Biroul de probaţiune Străşeni şi Inspectoratul de Poliţie or. Străşeni

20 Iunie 2016

 

În scopul dezvoltării şi menţinerii relaţiilor de colaborare între Biroul de probaţiune Străşeni şi Inspectoratul de Poliţie, la 17 iunie 2016, a fost desfăşurată şedinţă de lucru. La şedinţă au participat consilierii din cadrul Biroului de probaţiune Străşeni şi colaboratorii din cadrul IP.

 

În cadrul discuţiilor, participanţii au fost informaţi despre crimele şi contravenţiile comise de condamnaţii aflaţi în evidenţa biroului, cazurile cînd condamnaţii avînd obligaţia să nu frecventeze anumite localuri unde se consumă băuturi alcoolice le frecventează, informarea despre persoanele condamnate pentru violenţă în familie - în caz că sunt violente în continuare.

 

Totodată, s-a atras atenţia asupra conlucrării pozitive a Serviciului de Patrulare, menţionîndu - se despre faptul că persoanele private de dreptul de a conduce unitate de transport urmează permanent să fie în vizorul lor, iar în termin de 10 zile de consilierii de probaţiune v-a fi prezentată lista condamnaţilor aflaţi în evidenţă. De asemenea, reprezentanţilor Secţiei Urmărire Penală din cadrul IP a fost explicat importanţa şi scopul referatului presentinţial, terminul de întocmire, ce informaţie conţine, cazurile cînd referatul presentinţial urmează să fie întocmit obligatoriu.

 

La final de şedinţă, Şeful Biroului de probaţiune Străşeni, făcînd apel la mai multă perseverenţă, încredere reciprocă, conlucrare eficientă în continuare a mulţumit celor prezenţi de activitate şi a menţionat că doar în comun vor soluţiona rapid şi eficient toate lacunele şi vor realiza obiectivele propuse.

 
Direcţia activitate analitică şi relaţii externe,
telefon de contact: 022 721882
e-mail: serviciulanalitic@ocp.gov.md, druta_druta@mail.ru
linia instituțională pentru informare________ Intervalul: 08:00 - 12:00 067441139
Echipamente pentru monitorizarea electronică Disponibile Aplicate
Noutăți
Semnarea Acordului de parteneriat între Inspectoratul Național de Probațiune și Colegiul de Criminologie, Administrare și Drept „Valeriu Bujor”
12 Decembrie 2025
Vizită de lucru la Biroul de Probațiune Ialoveni, privind evaluarea necesităților instituționale și sprijinirea activității pentru un serviciu eficient și orientat spre rezultate
08 Decembrie 2025
Reprezentanții Inspectoratului Național de Probațiune au participat la atelierul de lucru privind tranziția de la închisoare la probațiune, desfășurat la Barcelona
08 Decembrie 2025
Galerie foto
Programul Drink&Drive în acțiune!
03 Iunie 2020
Muncă neremunerată în folosul comunității
03 Iunie 2020
Probațiune în mass-media
Ședință de lucru cu reprezentanții Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței Împotriva Femeilor și a Violenței în Familie
26 Martie 2025
Violența nu e dragoste
24 Decembrie 2024
Promovează schimbări benefice pentru justițiabili.
11 Decembrie 2024
noi in facebook

Noi subiecte de discuţie abordate în cadrul unei şedinţe între Biroul de probaţiune Străşeni şi Inspectoratul de Poliţie or. Străşeni

loading ...