La 12 mai 2014, grupul de lucru al Institutului de Reforme Penale (IRP) a desfășurat în or. Ungheni o şedinţă de lucru cu genericul „Elaborarea schemei mecanismului de referire a copiilor sub vârsta răspunderii penale şi a copiilor în conflict cu legea”. La întrunire a participat Irina Şişcanu, Şef al Biroului de probaţiune Ungheni şi consilierii de probaţiune.
Pe parcursul şedinţei s-a discutat despre conceptul mecanismului de referire, cadrul legal normativ, de asemenea au fost nominalizate instituţiile şi organizaţiile relevante care oferă servicii copiilor sub vârsta răspunderii penale.
Marin Tataru, psiholog IRP, a prezentat un raport cu privire la activităţile desfăşurate în grup cu copiii în conflict cu legea şi sub vârsta răspunderii penale, despre realizările în primul trimestru al anului 2014, pornind de la enunţarea necesităţii de creare a unui sistem de referire, pentru monitorizarea eficientă a cazurilor copiilor care intră în contact cu sistemul de justiție, asistenţa şi reeducarea acestora în comunitate.
Irina Şişcanu, a relatat despre situaţia minorilor aflaţi în evidenţa Biroului de probaţiune, implicarea consilierilor în lucrul cu aceștia, oferirea serviciilor adecvate pentru orientarea, supravegherea şi sprijinirea reintegrării sociale a copilului aflat în conflict cu legea. Generalizînd cele discutate în cadrul şedinţei, participanţii au confirmat necesitatea supravegherii şi respectării termenilor de soluţionare a cazurilor din momentul sesizării de către procuratură şi pînă la final, precum şi elaborarea unei fişe de referire pentru instituţii competente la caz.
