RO
Întrevederea şefului Biroului de probaţiune Cimişlia cu reprezentantul Primăriei

Întrevederea şefului Biroului de probaţiune Cimişlia cu reprezentantul Primăriei

21 Iunie 2016

 

Şeful Biroului de probaţiune Cimişlia, Parasvovia Mocanu a avut astăzi, la 21 iunie, curent, o întrevedere cu  reprezentantul Primăriei specializat în lucru cu persoanele care provin din familii social – vulnerabile, Natalia Răilean.

 

Şedinţa a avut drept scop stabilirea parteneriatelor cu instituţiile ale căror servicii sunt necesare în soluţionarea problemelor psihosociale ale subiecţilor probaţiunii.

 

În cadrul întrunirii, părţile au discutat despre identificarea şi soluţionarea problemelor subiecţilor probaţiunii aflaţi în evidenţa biroului, problemele condamnaţilor  liberaţi din locurile de detenţie apărute în procesul de resocializare, reintegrare în societate, problemele întîlnite de consilierii de probaţiune în lucru cu subiecţii probaţiunii în vederea acordării asistenţei şi consilierii în activitatea profesională şi schimbul de informaţii între instituţii.

 

Parascovia Mocanu - a precizat că, „Pentru o conlucrare mai eficientă va fi benefic stabilirea parteneriatului cu APL Cimişlia în scopul resocializării, reintegrării şi soluţionării problemelor psihosociale ale subiecţilor probaţiunii”.

 

La finele întrevederii, Parascovia Mocanu i-a mulţumit pentru atmosfera constructivă a discuţiilor şi a accentuat importanţa colaborării între instituţii.

 
 
Direcţia activitate analitică şi relaţii externe,
telefon de contact: 022 721882
e-mail: serviciulanalitic@ocp.gov.md, druta_druta@mail.ru
 
linia instituțională pentru informare________ Intervalul: 08:00 - 12:00 067441139
Echipamente pentru monitorizarea electronică Disponibile Aplicate
Comunicate de presă
Specialiștii sistemului de probațiune din RM și-au consolidat competențele în domeniul interviului motivațional, în cadrul unei instruiri la București
13 Octombrie 2026
Schimb de experiență în domeniul inspecției în sistemul de probațiune: cooperare între Republica Moldova și România
13 Octombrie 2026
Schimb de experiență la Arad pentru consolidarea cooperării și dezvoltarea profesională în domeniul probațiunii
13 Octombrie 2026
Galerie foto
Ședință de lucru cu reprezentanții Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței Împotriva Femeilor și a Violenței în Familie
26 Martie 2025
Violența nu e dragoste
24 Decembrie 2024
Promovează schimbări benefice pentru justițiabili.
11 Decembrie 2024
Somații debitori
Somație debitor Albeaino Natalia
08 Septembrie 2026
Somație debitor Crivencu Andrei
08 Septembrie 2026
Somație debitor Galbura Denis
08 Septembrie 2026
noi in facebook

Întrevederea şefului Biroului de probaţiune Cimişlia cu reprezentantul Primăriei

loading ...