RO
Informarea elevilor privind prevenirea comportamentului delincvent de către Biroul de probaţiune Străşeni

Informarea elevilor privind prevenirea comportamentului delincvent de către Biroul de probaţiune Străşeni

24 Februarie 2016


În scopul prevenirii delincvenţei juvenile, consilierii din cadrul Biroului de probaţiune (BP) Străşeni au desfăşurat la 22 februarie, 2016 în incinta Liceului Teoretic „Ion Vatamanu” o lecţie informativă cu genericul „Prevenirea comportamentului delincvent”.
 
În cadrul lecţiei, 26 de elevi au fost informaţi privind cauzele generale ale apariţiei delincvenţei juvenile, abandonul şcolar, lipsa de supraveghere de către părinţi, familii dezorganizate, lipsa unei legături permanente între familie şi şcoală, consumul de substanţe narcotice şi alcool de către minori cît şi influenţa mediului social, formele de violenţă, principalele forme de fapte cu caracter infracţional sau contravenţional comise în incinta şi în zona adiacentă instituţiilor şcolare, cauzele care favorizează producerea acestora şi pedepsele care sunt prevăzute de lege în cazul săvîrșirii acestora. Totodată, au fost discutate problemele cu care se confruntă elevii iar consilierii de probaţiune au oferit sfaturi de prevenire a victimizării.
 
Galina Ganea – şef al BP Străşeni a relatat că „elevii nu trebuie să accepte violenţa ca pe ceva firesc, ca o modalitate rapidă de gestionare a propriilor conflicte, ci să înveţe şi să asimileze metode de relaţionare non-violente, dezvoltând şi adoptând un comportament echilibrat în relaţiile cu ceilalţi”.
 
La finele activităţii, consilierii de probaţiune din cadrul BP Străşeni au fost oferit elevilor broşurile informative „Metode de resocializare”, „Activitatea de probaţiune”, „Interacţiune între procuratură şi probaţiune”.
Menţionăm că derularea acestor lecţii de către consilierii de probaţiune priveşte creşterea gradului de informare a elevilor în şcoli cu privire la prevenirea delincvenţei juvenile şi comportamentelor antisociale, dar şi a promovării comportamentelor adecvate în societate.
 
Direcţia activitate analitică şi relaţii externe,
telefon de contact: 022 721882

 

e-mail: serviciulanalitic@ocp.gov.md, druta_druta@mail.ru
linia instituțională pentru informare________ Intervalul: 08:00 - 12:00 067441139
Echipamente pentru monitorizarea electronică Disponibile Aplicate
Comunicate de presă
Specialiștii sistemului de probațiune din RM și-au consolidat competențele în domeniul interviului motivațional, în cadrul unei instruiri la București
13 Octombrie 2026
Schimb de experiență în domeniul inspecției în sistemul de probațiune: cooperare între Republica Moldova și România
13 Octombrie 2026
Schimb de experiență la Arad pentru consolidarea cooperării și dezvoltarea profesională în domeniul probațiunii
13 Octombrie 2026
Galerie foto
Ședință de lucru cu reprezentanții Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței Împotriva Femeilor și a Violenței în Familie
26 Martie 2025
Violența nu e dragoste
24 Decembrie 2024
Promovează schimbări benefice pentru justițiabili.
11 Decembrie 2024
Somații debitori
Somație debitor Albeaino Natalia
08 Septembrie 2026
Somație debitor Crivencu Andrei
08 Septembrie 2026
Somație debitor Galbura Denis
08 Septembrie 2026
noi in facebook

Informarea elevilor privind prevenirea comportamentului delincvent de către Biroul de probaţiune Străşeni

loading ...