RO
Colaborarea Biroului de probaţiune cu Inspectoratul de Poliţie sect. Centru

Colaborarea Biroului de probaţiune cu Inspectoratul de Poliţie sect. Centru

26 Octombrie 2016

 

În încinta Inspectoratului de Poliţie sect. Centru a avut loc o şedinţă de lucru cu reprezentanţii Inspectoratului, în baza Legii nr. 8 din 14. 02. 2008 cu privire la probaţiune, capitolul III, art. 24 al. 1 lit. g) şi Acordul de colaborare cu Inspectoratul General al Poliţiei al MAI din 09. 12. 2014.
 
La şedinţa dată au fost discutate prevederile  Legii 210 din 29. 07. 2016, privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de proclamarea independenţei Republicii Moldova.
 
Astfel, s-a discutat despre modalitatea prezentării de către IP Centru, informaţiei ce ţine de istoricul infracţional (F 246) al subiecţilor de probaţiune, care întrunesc prevederile Legii 210.
 
Paralel, le-a fost adus la cunoştinţă Dispoziţia Inspectoratului Naţional de Probaţiune din 22. 09. 2016, cu privire la aplicarea acestei legi.
 
Totodată, întru eficientizarea supravegherii persoanelor aflate în evidenţa BP Centru, în special care au obligaţiuni, impuse de către instanţa de judecată, în baza art. 90 al. 6 CP RM, s-a convenit să fie o colaborare mai amplă, cu includerea activităţilor de supraveghere, de desfăşurarea a vizitelor la locul de trai în comun.
 
La întrunire au participat: doamna Liubovi Bodeaca şef al BP Centru, doamna Olga Codru, consilier principal al BP Centru, Svetlana Vereteno, consilier al BP Centru, şi reprezentantul Direcţiei Dirijare operaţională din cadrul IP Centru, domnul Eduard Curca, şef Securitate publică din cadrul IP Centru, domnul Dianu Savciuc,  şeful sectorului de poliţie nr. 5 „Gara de Sud”, domnul Botnari Ion şi inspectorii ce deservesc acest sector.
 
Doamna Liubovi Bodeaca a menţionat faptul că  colaborarea cu IP, sporeşte eficacitatea activităţilor de supraveghere pentru subiecţii de probaţiune cu riscul de recidivă sporit.
linia instituțională pentru informare________ Intervalul: 08:00 - 12:00 067441139
Echipamente pentru monitorizarea electronică Disponibile Aplicate
Noutăți
Vizită de lucru la Biroul de probațiune Orhei, privind evaluarea activității instituționale și îmbunătățirea serviciilor de probațiune
08 Mai 2026
Masă rotundă cu genericul „Servicii pentru abuzatori: realități și perspective”
30 Martie 2026
Ședință de lucru a INP cu partenerii de dezvoltare privind consolidarea capacităților de monitorizare electronică a agresorilor și protecția victimelor
18 Martie 2026
Galerie foto
Ședință de lucru cu reprezentanții Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței Împotriva Femeilor și a Violenței în Familie
26 Martie 2025
Violența nu e dragoste
24 Decembrie 2024
Promovează schimbări benefice pentru justițiabili.
11 Decembrie 2024
Somații debitori
Somație debitor Frolov Vladimir
22 Aprilie 2026
Somație debitor Morari Ion
22 Aprilie 2026
Somație debitor Cozma Ion
22 Aprilie 2026
noi in facebook

Colaborarea Biroului de probaţiune cu Inspectoratul de Poliţie sect. Centru

loading ...