RO
Atelier de lucru cu scopul Supervizării programului probaţional „Drink and Drive »

Atelier de lucru cu scopul Supervizării programului probaţional „Drink and Drive »

03 Mai 2018

La data de 03.05.2018 în cadrul INP a fost organizat şi desfăşurat un Atelier de lucru cu scopul Supervizării programului probaţional „D&D »

La eveniment au participat: Director-adjunct al Inspectoratului Național de Probațiune, dl Ceban Ghenadie, Director al Direcției Naționale de Probațiune din Romania dl Toader Liviu, reprezentantul Institutului de Reforme Penale – Olga Rabei şi consilierii de probaţiune din birourile teritoriale, ce au pilotat programul.

Programul a fost elaborat în anul 2016, în cadrul proiectului “Drink and Drive Moldova - program specific de reabilitare a persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite pe fondul conducerii autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice”, implementat de către Institutul de Reforme Penale în parteneriat cu Inspectoratul Naţional de Probaţiune şi Serviciile de Probaţiune din România şi Olanda, sprijinit financiar de Ambasada Olandei la Bucureşti în cadrul Programului MATRA.

Obiectivul principal al programului de reabilitare este de a reduce rata de recidivă a conducerii sub influența alcoolului și majorarea siguranței în trafic. Fenomenul de conducere sub influența alcoolului este o problemă majoră în Republica Moldova și cu implementarea programului „Drink and Drive” contribuim la reducerea acestei probleme.

Un avantaj al programului „Drink and Drive” este faptul că beneficiarii au un contact prelungit cu consilierii de probațiune și acest lucru oferă o oportunitate de a-i sprijini pe termen lung în eforturile lor de a demonstra un comportament rutier în condiții de siguranță.

Programul „Drink and Drive” este implementat de către consilierii de probațiune care au fost instruiți în calitate de formatori. Participanții sunt bărbați și femei care au fost condamnaţi pentru conducere sub influența alcoolului.

În perioada 01.11.2017- 30.04.2018, conform Ordinului INP nr. 192 din 19 octombrie 2017 a avut loc pilotarea programului regional: Nord, Centru, Sud – în cadrul a 6 (şase) birouri de probaţiune: Căuşeni, Leova, Edineţ, sect. Ciocana, mun. Chişinău, Hînceşti şi Drochia, cu implicarea a 23 subiecţi ai probaţiunii condamnaţi pentru conducerea autovehicolelor sub influența alcoolului.

Programul „Drink and Drive” este implementat pentru îmbunătățirea siguranței traficului din Republica Moldova şi are drept scop reducerea numărului de victime în trafic din cauza conducerii sub influența alcoolului.

                                                         

linia instituțională pentru informare________ Intervalul: 08:00 - 12:00 067441139
Echipamente pentru monitorizarea electronică Disponibile Aplicate
Comunicate de presă
Schimb de experiență între instituțiile de probațiune din Republica Moldova și România
07 Septembrie 2026
Inspectoratul Național de Probațiune (INP) nu a favorizat și nu favorizează nicio companie în cadrul procedurilor de achiziționare a echipamentelor de monitorizare electronică
03 Septembrie 2026
Inspectoratul Național de Probațiune a dispus verificări interne în legătură cu cazul din raionul Criuleni
01 Septembrie 2026
Galerie foto
Ședință de lucru cu reprezentanții Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței Împotriva Femeilor și a Violenței în Familie
26 Martie 2025
Violența nu e dragoste
24 Decembrie 2024
Promovează schimbări benefice pentru justițiabili.
11 Decembrie 2024
Somații debitori
Somație debitor Albeaino Natalia
08 Septembrie 2026
Somație debitor Crivencu Andrei
08 Septembrie 2026
Somație debitor Galbura Denis
08 Septembrie 2026
noi in facebook

Atelier de lucru cu scopul Supervizării programului probaţional „Drink and Drive »

loading ...