RO
Activităţile de prevenire şi combatere a violenţei în instituţiile de învăţămînt continuă

Activităţile de prevenire şi combatere a violenţei în instituţiile de învăţămînt continuă

14 Decembrie 2015


La 7 decembrie 2015, consilierii din cadrul Biroului de probaţiune Bender în comun cu reprezentanţii Biroului Siguranţă Copii al Inspectoratului de Poliţie au derulat o activitate de informare împotriva violenţei asupra copiilor. Lecţia a avut loc în incinta LT „Mihai Viteazul” din s. Varniţa, la care au participat 43 elevi ai claselor a IX-a.

 
Obiectivul principal al activităţii a fost informarea elevilor privind riscurile la care se supun, prevenirea violenţei atît în mediul şcolar, cît şi în afară acestuia, prin dobîndirea unor cunoştinţe referitoare la consecinţele săvîrşirii faptelor antisociale asociate violenţei.
 
În cadrul întîlnirii, copiii au fost informaţi despre formele de violenţă, principalele forme de fapte cu caracter infracţional sau contravenţional comise în incinta şi în zona adiacentă instituţiilor şcolare, cauzele care favorizează producerea acestora şi pedepsele care sunt prevăzute de lege în cazul săvârşirii acestora.
 
Balaban Iurie – consilierul din cadrul Biroului de probaţiune Bender a menţionat că „.dorim să atragem atenția asupra faptului că violenţa afectează viaţa tuturor celor care sunt victime sau martori. Pentru copii, violenţa are urmări psihologice, emoţionale şi de dezvoltare. Violenţa conduce la deteriorarea climatului şcolar, afectează raporturile elev-elev, elev-părinte, elev-profesor şi profesor-părinte, generând sentimente de insecuritate, de teamă, de incertitudine care influenţează negativ dezvoltarea normală a copilului”.
 
Totodată, reprezentanţii Biroului Siguranţă Copii le-au explicat elevilor cum trebuie să se comporte în diverse situaţii conflictuale, i-au sfătuit pe aceştia să le evite şi să manifeste un comportament tolerant faţă de colegii lor.
 
Prin organizarea şi desfăşurarea acțiunilor preventiv-educative în rândul elevilor, consilierii de probaţiune îşi propun reducerea violenţei şcolare, dezvoltarea dialogului cu aceştia în vederea identificării problemelor cu care se confruntă şi găsirea unor soluţii pentru eliminarea pe cât posibil a acestora.  
 
 
Direcţia activitate analitică şi relaţii externe,
Telefon de contact: 022 721882
e-mail: serviciulanalitic@ocp.gov.md, druta_druta@mail.ru
linia instituțională pentru informare________ Intervalul: 08:00 - 12:00 067441139
Echipamente pentru monitorizarea electronică Disponibile Aplicate
Comunicate de presă
Specialiștii sistemului de probațiune din RM și-au consolidat competențele în domeniul interviului motivațional, în cadrul unei instruiri la București
13 Octombrie 2026
Schimb de experiență în domeniul inspecției în sistemul de probațiune: cooperare între Republica Moldova și România
13 Octombrie 2026
Schimb de experiență la Arad pentru consolidarea cooperării și dezvoltarea profesională în domeniul probațiunii
13 Octombrie 2026
Galerie foto
Ședință de lucru cu reprezentanții Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței Împotriva Femeilor și a Violenței în Familie
26 Martie 2025
Violența nu e dragoste
24 Decembrie 2024
Promovează schimbări benefice pentru justițiabili.
11 Decembrie 2024
Somații debitori
Somație debitor Sîrghi Mihail
03 Noiembrie 2026
Somație debitor Șarupici Anatol
03 Noiembrie 2026
Somație debitor Borșevschi Alexandru
03 Noiembrie 2026
noi in facebook

Activităţile de prevenire şi combatere a violenţei în instituţiile de învăţămînt continuă

loading ...