În scopul îmbunătățirii politicii interne de management al resurselor umane din sistemul de probațiune, în perioada noiembrie 2017 – februarie 2018, a fost realizat un studiu cu privire la evaluarea climatului organizațional în cadrul Inspectoratului Național de Probațiune (structura centrală și birourile teritoriale). Studiul a vizat 4 dimensiuni-cheie ale climatului organizațional: stilul de conducere; motivare/implicare; comunicare și relații interpersonale; condițiile de muncă.
În acest sens, în zilele de 13 martie și 15 martie 2018, au loc activități de prezentare a constatărilor/concluziilor principale, precum și a celor identificate în mod participativ în cadrul birourilor de probațiune. Vor fi prezentate, de asemenea, recomandările la nivel sistemic, managerial și metodologic.
Studiul cu privire la evaluarea climatului organizațional în cadrul Inspectoratului Național de Probațiune a fost realizat în cadrul proiectului ”Sprijin acordat sistemelor de executare, probațiune și reabilitare în Moldova” (EUTAP 4 ), finanțat de Uniunea Europeană.
Precizăm că sistemul de probațiune din Republica Moldova contribuie la siguranța publică prin supravegherea și reintegrarea socială a persoanelor condamnate menținute în libertate de către instanțele judecătorești.
