RO
Noi oportunități de dezvoltare a parteneriatului Inspectoratului Național de Probațiune cu societatea civilă

Noi oportunități de dezvoltare a parteneriatului Inspectoratului Național de Probațiune cu societatea civilă

27 Septembrie 2016

 

La 23 septembrie 2016,  în incinta «Le Roi Business Centre» a avut loc masa rotundă cu tematica „Noi oportunități de dezvoltare a parteneriatului Inspectoratului Național de Probațiune cu societatea civilă”, organizat și moderat cu sprijinul Proiectului  Uniunii Europene „Sprijin acordat sistemelor de executare, probațiune și reabilitare în Moldova” (EUTAP 4).
 
Masa rotundă a fost deschisă de dl Anatolie MUNTEANU, Viceministru al Justiției, care a salutat societatea civilă și consilierii de probațiune, fiind ofițeri de prima linie , care permanent își îndeplinesc sarcinile, uneori irealizabile.
 
Totodată menționînd că unde statul nu are posibilitate financiară, sau de specialitate – intervine societatea civilă cu experți și oportunități deosebite. INP are strictă necesitate de suportul societății civile pentru a lucra eficient cu beneficiarii care se află la evidență. Parteneriatul dintre sectorul public și cel neguvernamental este viitorul dezvoltării și cheia succesului pentru sarcinile pe care ne le pune societatea în fața noastră.
 
Dl Vladimir POPA, Director interimar al INP, mulțumind asistența Proiectului EUTAP-4 și a A.O. Inițiativa Pozitivă pentru organizarea evenimentului, a pus speranțe mari spre intensificarea colaborării dintre instituțiile noastre în urma acestui eveniment.
 
La acest eveniment au participat dl Vladimir POPA, directorul interimar al Inspectoratului Național de Probațiune, dl Ruslan POVERGA, președintele A.O ”Inițiativa Pozitivă”, dna Ioana CORNESCU liderul proiectului UE EUTAP 4, șefii birourilor de probațiune din Moldova,  cît și invitați din Ucraina: dl Oleg IANCIUC – directorul Departamentului de Probațiune din Ucraina; dl Roman DROZD, director executiv adjunct al „A.B. Svet Nadejdî” Ucraina.
 
Inspectoratul Național de Probațiune și A.O „Inițiativa Pozitivă” au explorat posibilitățile de consolidare a unui parteneriat, plecându-se de la ideea că este necesară încurajarea cooperării între instituții ale statului cu organizații ale societății civile, acestea din urmă putând interveni acolo unde statul nu are resurse suficiente. Totodată, este important de menționat că problemele oamenilor în conflict cu legea – subiecți al probațiunii – sunt în cele din urmă problemele societății în ansamblul său.
linia fierbinte anticorupție 067441139
Echipamente pentru monitorizarea electronică Disponibile Aplicate
Noutăți
STOP FALS
10 Decembrie 2024
Consolidarea managmentului resurselor umane în cadrul serviciilor penitenciare și de probațiune din Republica Moldova
06 Decembrie 2024
Vizită de studiu în Estonia
22 Noiembrie 2024
Galerie foto
Programul Drink&Drive în acțiune!
03 Iunie 2020
Muncă neremunerată în folosul comunității
03 Iunie 2020
Probațiune în mass-media
Promovează schimbări benefice pentru justițiabili.
11 Decembrie 2024
„Îmi recunosc vina!” Agresorii domestici – calea spre recuperare
11 Decembrie 2024
Măsuri privind sancționarea și prevenirea stării de ebrietate la volan
02 Octombrie 2024
noi in facebook

Noi oportunități de dezvoltare a parteneriatului Inspectoratului Național de Probațiune cu societatea civilă

loading ...