În contextul Săptămânii Guvernării Deschise 2025 (Open Gov Week), Inspectoratul Național de Probațiune (INP) a găzduit o vizită de informare pentru un grup de 15 masteranzi ai anului I de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova.
✅ Evenimentul s-a desfășurat cu scopul de a promova transparența, deschiderea instituțională și consolidarea relației dintre administrația publică și mediul academic. Cu un cuvânt de salut a venit doamna Alla SOROCEAN, directoare adjunctă a INP, care a subliniat rolul esențial al probațiunii în societate, în special în procesul de reintegrare socială a persoanelor aflate în conflict cu legea.
✅ Oaspeților le-au fost prezentate mecanismele de funcționare ale sistemului de probațiune, cu accent pe trei arii de interes major:
➡️Activitatea de probațiune presentințială, care presupune evaluarea persoanelor înainte de pronunțarea hotărârilor judecătorești;
➡️ Programele probatoriale instituționalizate, aplicate în scopul reducerii riscului de recidivă și sprijinirii reabilitării beneficiarilor;
➡️ Probațiunea juvenilă, un domeniu cu relevanță directă pentru viitorii specialiști în psihologie și asistență socială.
✅ Această interacțiune a oferit masteranzilor o perspectivă practică asupra modului în care se îmbină teoria cu practica în domeniul justiției comunitare și a contribuit la o mai bună înțelegere a complexității procesului de reabilitare și reintegrare socială.
ℹ️ Inspectoratul Național de Probațiune își exprimă deschiderea continuă pentru colaborarea cu instituțiile de învățământ superior și susține activ formarea profesională a noii generații de specialiști în domenii conexe sistemului de justiție.