RO
Desfășurarea atelierelor de lucru cu reprezentanți ai Ministerului Justiției din România, Direcția Națională de Probațiune

Desfășurarea atelierelor de lucru cu reprezentanți ai Ministerului Justiției din România, Direcția Națională de Probațiune

24 Septembrie 2018

În perioada 24 – 28 septembrie curent are loc desfășurarea a două ateliere de lucru privind Programul probațional ”Drink&Drive” și seminarul de instruire formare de formatori pentru Programul probațional ”One to One”. Ambele ateliere vor fi desfășurate de către reprezentanți ai Ministerului Justiției din România, Direcția Națională de Probațiune, în incinta Inspectoratului Național de Probațiune, mun. Chișinău, str. Vasile Alexandri, 1.

Atelierele de lucru cu reprezentanții Romaniei, în domeniul probațiunii, se desfășoară în contextul demarării Planului de acțiuni comun 2018 – 2020 de ambele părți, în scopul îmbunătățirii practicii în acord cu standardele europene în materie și în scopul consolidării instituției probațiunii în cadrul sistemului judiciar din ambele state. Planul de acțiuni include activități de analiză statistică segmentată pe categorii de infracțiuni, premisele comiterii acestora, tendințele comparative în perioade de timp și amplificarea capacității de prevenire a recidivelor.

Prin urmare Instituțiile Probațiunii din ambele țări vor coopera pentru avansarea bunelor practici și metodelor specifice de lucru aplicabile în acest sector al sistemului justiției. Acțiunile se vor materializa prin schimb de informații privind evidența cetățenilor celeilalte părți sau persoanelor cu dublă cetățenie, instruiri profesionale ale formatorilor și personalului de probațiune, proiecte comune sau ateliere de lucru.

linia instituțională pentru informare________ Intervalul: 08:00 - 12:00 067441139
Echipamente pentru monitorizarea electronică Disponibile Aplicate
Noutăți
Consolidarea cooperării moldo-suedeze în domeniul managementului resurselor umane în sistemul de probațiune
08 Iunie 2026
Vizită de lucru la Biroul de probațiune Sîngerei, privind activitatea de supraveghere și executarea muncii neremunerate în folosul comunității
29 Mai 2026
Vizită de lucru la Biroul de probațiune Orhei, privind evaluarea activității instituționale și îmbunătățirea serviciilor de probațiune
08 Mai 2026
Galerie foto
Ședință de lucru cu reprezentanții Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței Împotriva Femeilor și a Violenței în Familie
26 Martie 2025
Violența nu e dragoste
24 Decembrie 2024
Promovează schimbări benefice pentru justițiabili.
11 Decembrie 2024
Somații debitori
Somație debitor Apostol Iuri
05 Iunie 2026
Somație debitor Bevz Oleh
05 Iunie 2026
Somație debitor Burac Dmitrii
05 Iunie 2026
noi in facebook

Desfășurarea atelierelor de lucru cu reprezentanți ai Ministerului Justiției din România, Direcția Națională de Probațiune

loading ...