RO
Activităţi preventive la Tabăra „Prietenia” - BP Floreşti în comun cu reprezentanţii Inspectoratului de poliţie

Activităţi preventive la Tabăra „Prietenia” - BP Floreşti în comun cu reprezentanţii Inspectoratului de poliţie

14 Iulie 2015

 

La 10 iulie 2015, consilierii din cadrul BP Floreşti în comun cu reprezentanţii Inspectoratului de poliţie Floreşti, au desfăşurat activităţi de informare a copiilor la Tabăra „Prietenia” din Cuhureştii de Sus, r-l Floreşti cu genericul „Cunoaşterea drepturilor, prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile” avînd drept scopde a informa şi elucida în rîndul minorilor comportamentul delincvent.
 
Scopul activităţilor preventive, desfăşurate de către consilierii de probaţiune sunt de a informa copii cu privire la măsurile care trebuie adoptate în vederea prevenirii delincvenţei juvenile şi a victimizării acestora pe perioada vacanţei de vară.
 
Tematica prezentată de către consilierii de probaţiune şi poliţişti în cadrul întâlnirilor cu copiii cuprinde aspecte referitoare la grupul de prieteni, prevenirea traficului de persoane, folosirea în siguranţă a internetului, răspunderea penală a minorilor, faptele antisociale săvârşite în mediul şcolar. Copiii au aflat despre regulile de securitate şi de comportament, consecinţele negative ale consumului de droguri, alcool şi tutun, drepturile şi obligaţiile copilului, precum şi riscurile la care sunt expuşi în timpul vacanţei de vară. Totodată, li s-a explicat care sunt factorii ce contribuie la dezvoltarea unui comportament delincvent şi consecinţele acestuia.
 
Copiii au primit la finele activităţii pliante informative cu mesaj preventiv, pentru a-i conştientiza şi a contribui la dezvoltarea unui comportament preventiv.
linia instituțională pentru informare________ Intervalul: 08:00 - 12:00 067441139
Echipamente pentru monitorizarea electronică Disponibile Aplicate
Noutăți
Vizită de lucru la Biroul de probațiune Orhei, privind evaluarea activității instituționale și îmbunătățirea serviciilor de probațiune
08 Mai 2026
Masă rotundă cu genericul „Servicii pentru abuzatori: realități și perspective”
30 Martie 2026
Ședință de lucru a INP cu partenerii de dezvoltare privind consolidarea capacităților de monitorizare electronică a agresorilor și protecția victimelor
18 Martie 2026
Galerie foto
Ședință de lucru cu reprezentanții Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței Împotriva Femeilor și a Violenței în Familie
26 Martie 2025
Violența nu e dragoste
24 Decembrie 2024
Promovează schimbări benefice pentru justițiabili.
11 Decembrie 2024
Somații debitori
Somație debitor Frolov Vladimir
22 Aprilie 2026
Somație debitor Morari Ion
22 Aprilie 2026
Somație debitor Cozma Ion
22 Aprilie 2026
noi in facebook

Activităţi preventive la Tabăra „Prietenia” - BP Floreşti în comun cu reprezentanţii Inspectoratului de poliţie

loading ...