Consilierii din cadrul Biroului de probaţiune Rîşcani Nord, la 21 martie 2016, au realizat o acţiune de caritate pentru beneficiarii minori, care provin din familii social-vulnerabile în scopul susţinerii morale, materiale şi spirituale. Subiecţii probaţiunii au avut posibilitatea să-şi aleagă haine şi încălţăminte. Minorii au rămas plăcut impresionați și am primit doar emoții pozitive.
Irina Ţarălungă – şef al Biroului de probaţiune Rîşcani Norda relatat „Suntem mulţumiţi că prin munca noastră vom face fericiți cel puțin cîteva familii și copiii acestora. Doar prin cu tot sufletul, te simți mai bogat, gustând satisfacția faptului ca ai dăruit dar și că ai reușit să bucuri sufletul cuiva”. Acţiunea a fost desfăşurată în scopul promovării reintegrării sociale a persoanelor în conflict cu legea.
Direcţia activitate analitică şi relaţii externe,