RO
Acord de Parteneriat între Inspectoratul Naţional de Probaţiune, Biroul de Probaţiune Taraclia şi Universitatea „Grigore Ţamblac” Taraclia

Acord de Parteneriat între Inspectoratul Naţional de Probaţiune, Biroul de Probaţiune Taraclia şi Universitatea „Grigore Ţamblac” Taraclia

03 Aprilie 2017


 La 30 martie anul curent, a fost semnat acord de parteneriat între Inspectoratul Național de Probaţiune şi Universitatea de Stat “Grigore Ţamblac” din oraşul Taraclia.

În cadrul evenimentului s-a discutat despre colaborarea în vederea stimulării voluntariatului prestat de către studenții universității, precum și asigurarea organizării practicii de specialitate și ulterior a încadrării în serviciu a absolvenților.

Prin urmare s-a vorbit despre organizarea atelierilor de lucru cu participarea specialiştilor din cadrul organului de probaţiune şi colaboratorilor Universităţii de Stat “Grigore Ţamblac”, în scopul îmbunătăţirii şi eficientizării programelor de studii în conformitate cu cerinţele pieţii muncii.

La semnarea acordului au participat Dl Vladimir Popa, director interimar al Inspectoratului Național de Probațiune, Vasile Belioglov şef al Biroului de Probaţiune Taraclia şi dna rector interimar Maria Paslari, Universitatea de Stat “Grigore Ţamblac” oraşul Taraclia.

linia instituțională pentru informare________ Intervalul: 08:00 - 12:00 067441139
Echipamente pentru monitorizarea electronică Disponibile Aplicate
Noutăți
Vizită de lucru la Biroul de probațiune Sîngerei, privind activitatea de supraveghere și executarea muncii neremunerate în folosul comunității
29 Mai 2026
Vizită de lucru la Biroul de probațiune Orhei, privind evaluarea activității instituționale și îmbunătățirea serviciilor de probațiune
08 Mai 2026
Masă rotundă cu genericul „Servicii pentru abuzatori: realități și perspective”
30 Martie 2026
Galerie foto
Ședință de lucru cu reprezentanții Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței Împotriva Femeilor și a Violenței în Familie
26 Martie 2025
Violența nu e dragoste
24 Decembrie 2024
Promovează schimbări benefice pentru justițiabili.
11 Decembrie 2024
Somații debitori
Somație debitor Apostol Iuri
05 Iunie 2026
Somație debitor Bevz Oleh
05 Iunie 2026
Somație debitor Burac Dmitrii
05 Iunie 2026
noi in facebook

Acord de Parteneriat între Inspectoratul Naţional de Probaţiune, Biroul de Probaţiune Taraclia şi Universitatea „Grigore Ţamblac” Taraclia

loading ...