RO
Şedinţa de lucru organizată de către Biroului de probațiune Hînceşti cu reprezentanţii Autorităţilor Publice Locale

Şedinţa de lucru organizată de către Biroului de probațiune Hînceşti cu reprezentanţii Autorităţilor Publice Locale

24 Octombrie 2016


 Biroului de probațiune Hînceşti la data de 24 octombrie 2016, a organizat o ședință de lucru cu reprezentanţii Autorităţilor Publice Locale. La şedinţă au participat: Viceprimar Preşedinte pentru apărarea drepturilor copiilor - Tofilat Anadela, Secretarul consiliului local - Plăcintă Eugenia, Asistent social comunitar al DASP Hîncești - Caşu Aliona, Mediator comunitar - Elena Bogdan, Specialist în protecţia social a populaţiei - Ana Şutac.

Scopul şedinţei fiind stabilirea mecanismului de eficienţă şi monitorizare a comportamentului subiecţilor ce cad sub incidenţa Legii 210 din 09.09.2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței RM, precum şi atribuțiile Legii nr.297 din 24.02.1999 cu privire la adaptarea socială a persoanelor eliberate din locurile de detenție.

În cadrul ședinței au fost abordate următoarele subiecte:

- acţiunile APL pentru soluţionarea problemelor depistate  în familia subiecţilor probaţiunii;
- dificultățile întîmpinate de către APL în timpul monitorizării subiecţilor probaţiunii;
- necesitatea de colaborare între organul de probaţiune şi APL.

La finele şedinţei, participanții au manifestat un mare înteres spre o conlucrare mai strînsă pe viitor cu Biroul de probațiune, pentru atingerea scopului comun – asigurarea şi executarea atribuţiilor puse în faţă funcţionarilor, pentu a da dovadă de profesionalitate. 
linia fierbinte anticorupție 067441139
Echipamente disponibile pentru monitorizarea electronică 155
Noutăți
Prima etapă de evaluare a impactului implementării Legii 85, dintre IGP și INP
02 August 2021
"O zi din viața unui consilier de probațiune"
22 Iulie 2021
O justiție penală eficientă este mai mult decât o justiție retributivă
19 Mai 2021
Galerie foto
Programul Drink&Drive în acțiune!
03 Iunie 2020
Muncă neremunerată în folosul comunității
03 Iunie 2020
Probațiune în mass-media
Programul probațional "Drink&Drive"- condiție obligatorie de redobândire a dreptului de a conduce
21 Iunie 2021
Cum posturile de muncă îi țin pe foștii deținuți departe de recividvă
19 Mai 2021
Agresorii familiali vor fi monitorizați electronic cu ajutorul unei brățări speciale
29 Martie 2021
noi in facebook

Şedinţa de lucru organizată de către Biroului de probațiune Hînceşti cu reprezentanţii Autorităţilor Publice Locale

loading ...