RO
Ședință de lucru la IGP

Ședință de lucru la IGP

26 Aprilie 2013

 

 
La 25 aprilie curent, a avut loc o ședință de lucru a Oficiului central de probațiune și Direcția Securitate Publică a Inspectoratului General de Poliție. La ședința organizată in incinta Oficiului central de probațiune au fost prezenți Lilian Luca - Șef al Secției siguranță copii, Dorel Nistor – inspector principal al Secției interacţiune comunitară, precum și Vladimir Popa – Șef al Oficiului central de probațiune, Igor Sandu – Șef al Serviciului pedepse comunitare și Iurie Mahu – specialist Serviciul juridic.
Scopul derulării acestei ședințe a fost stabilirea și dezvoltarea unei conlucrări durabile și funcționabile prin desfășurarea activităților de prevenire a infracțiunii și sporirii siguranței sociale. Popa Vladimir, în discursul să a susținut că ,,stabilirea unui acord de colaborare v-a contribui lao conlucrare mai eficientă pentru ambele instituții”.
Luca Lilian, a menționat deasemenea că ,,unica pîrghie de prevenire și combatere a infracționalității este activitatea în comun cu serviciul de probațiune”.
În acest context, de către participanții la ședință a fost expusă necesitatea creării unui grup de lucru privind elaborarea unui mecanism de prevenire a comportamentului infracțional în rîndul subiecților de probațiune, precum și încheierea acordului de colaborare între Oficiul central de probațiune și Inspectoratul General de Poliție. Acordul de colaborare stabilit între cele două instituții v-a contribui la coordonarea acțiunilor și eforturilor comune în scopul protejării comunității de riscul de recidivă a persoanelor aflate în conflict cu legea. Astfel, în scopul informării consilierilor de probațiune și a inspectorilor de poliție cu privire la procesul de conlucrare și desfășurare a activităților în comun, vor fi organizate seminare de instruire zonale (Zona Nord, Centru, Sud). 
La finalul întrevederii, părțile au convenit să continue colaborarea în scopul combaterii fenomenului infracțional a persoanelor în conflict cu legea și să continue inițiativele lansate.
 
linia fierbinte 067441139
Echipamente disponibile pentru monitorizarea electronică 155
Noutăți
16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen
27 Noiembrie 2020
Programul probațional primar obligatoriu (formare civică și vocațională)- un parcurs definit în cadrul sistemului național de probațiune.
25 Noiembrie 2020
Spune „NU violenței în familie”
25 Noiembrie 2020
Galerie foto
Programul Drink&Drive în acțiune!
03 Iunie 2020
Muncă neremunerată în folosul comunității
03 Iunie 2020
Probațiune în mass-media
„Ac de cojoc”, sau monitorizarea electronică a agresorului familial.
07 Mai 2020
Măsuri aspre pentru șoferii depistați în stare de ebrietate la volan
04 Iunie 2019
Muncă neremunerată în folosul comunității
04 Iunie 2019
noi in facebook

Ședință de lucru la IGP

loading ...