RO
Şedinţa comună a Biroului de probaţiune Străşeni cu Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familie r. Străşeni

Şedinţa comună a Biroului de probaţiune Străşeni cu Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familie r. Străşeni

19 Decembrie 2014

 

La 19 decembrie 2014, Galina GANEA, Şef al Biroului de probaţiune Străşeni a desfăşurat şedinţa cu genericul „Colaborarea Biroului de probaţiune Străşeni cu Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familie r. Străşeni. Problemele şi soluţii întâmpinate”. La acest eveniment au luat parte 32 de asistenţi sociali.

Scopul acestei întruniri a fost de a crea un sistem de identificare, raportare şi soluţionare a cazurilor copiilor (minorilor) ca subiecţi ai probaţiunii şi părinţilor (persoanelor aflate în conflict cu legea penală şi persoanele liberate din locurile de detenţie) ca subiecţi ai probaţiunii care au copii minori.

În cadrul întrunirii au fost abordate mai multe subiecte privind atribuţiile specialiştilor în problemele protecţiei familiei. Galina Ganea a relatat participanților aspectele psiho-sociale ale fenomenului de delincvenţă juvenilă, resocializarea minorilor şi tinerilor delincvenți, probaţiunea sentenţială şi postsentenţială ca modalitate de reintegrare socială a delincvenţilor minori. O atenţie deosebită a fost acordată necesităţii de a monitoriza minorii aflaţi în vizorul Biroului Siguranţă Copii al SSP din cadrul Inspectoratului de Poliţie Străşeni, care au un comportament delincvent şi sunt predispuşi la comiterea crimelor, precum şi evidenţa cazurilor de violenţă fizică şi verbală în familiile social vulnerabile în scopul prevenirii formării comportamentului delincvent la minori.

Menţionăm că, la 2 ianuarie 2014 Biroul de probaţiune Străşeni a încheiat Acordul de colaborare cu Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familie r. Străşeni.
linia fierbinte anticorupție 067441139
Echipamente pentru monitorizarea electronică 40Disponibile 170Aplicate
Noutăți
Vizita de Studiu în România 05 – 07 septembrie 2023
08 Septembrie 2023
Inspectoratul Național de Probațiune a luat act de analiza efectuată de Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER) asupra procedurilor de achiziție a sistemului de monitorizare electronică.
06 Septembrie 2023
Realizările Inspectoratului Național de Probațiune pentru semestrul I anul 2023.
04 August 2023
Galerie foto
Programul Drink&Drive în acțiune!
03 Iunie 2020
Muncă neremunerată în folosul comunității
03 Iunie 2020
Probațiune în mass-media
Numărul sancționaților cu muncă neremunerată în folosul comunității este în creștere
07 Septembrie 2023
În prima jumătate a acestui an, numărul condamnaţilor la muncă neremunerată în folosul comunităţii a crescut
06 Septembrie 2023
10% din accidentele rutiere din acest an au fost comise de şoferii care nu dețin permis de conducere sau au documentul anulat
04 Septembrie 2023
noi in facebook

Şedinţa comună a Biroului de probaţiune Străşeni cu Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familie r. Străşeni

loading ...