RO
Munca neremunerată în folosul comunității - pedeapsă cu scop educativ

Munca neremunerată în folosul comunității - pedeapsă cu scop educativ

26 August 2022
 Munca neremunerată în folosul comunităţii este o pedeapsă principală (alternativă) care constă în exercitarea neremunerată a unei activităţi de valoare socială şi reeducativă, care favorizează reintegrarea în societate a condamnatului. Pedeapsa în cauză nu are un caracter pecuniar fapt ce acordă posibilitatea aplicării ei în special persoanelor care nu au surse băneşti suficiente pentru a achita o eventuală amendă penală. Pentru ca munca neremunerată în folosul comunitatii să poată fi aplicată cu success, este nevoie de o atitudine favorabilă a publicului larg față de acest tip de pedeapsă.
În acest sens, Biroul de Probațiune Chișinău a lărgit lista obiectelor cu destinație socială și respectiv tipurile de lucrări, astfel, încât natura activității desfășurate de către persoanele condamnate este diversă.
Pe lângă lucrări de amenajare a spațiilor verzi, lucrări de interior și exterior pe teritoriul instituțiilor școlare și preșcolare, biblioteci, Biroul de Probațiune Chișinău, enumeră o serie de spitale (Institutul de neurologie si neurochirurgie, IMSP Clinica Emilian Cotaga, IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie şi Ortopedie, IMSP Spitalul Clinic Municipal Sfanta Treime) care beneficiază de munca social utilă prestată de către persoanele ce execută pedeapsa cu munca neremunerată în folosul comunității. Astfel, în special subiecții care au comis infracțiuni pe fondul consumului de alcool, adesea efectuează acțiuni de sprijinire a victimelor accidentelor rutiere, scopul fiind diminuarea acestui tip de infracțiuni și crearea siguranței persoanelor aflate în trafic. Menționăm că activitatea de probațiune este una vastă și implică o multitudine de practici corecționale a persoanelor aflate în conflict cu legea, despre care ulterior urmează să vă comunicăm.
linia fierbinte anticorupție 067441139
Echipamente pentru monitorizarea electronică Disponibile Aplicate
Noutăți
Recensământul populației și locuințelor se va desfășura în perioada 8 aprilie-7 iulie 2024
01 Aprilie 2024
Schimb de experiență privind practicile și instrumentele de reintegrare în societate
14 Martie 2024
Realizările Inspectoratului Național de Probațiune pentru anul 2023
05 Martie 2024
Galerie foto
Programul Drink&Drive în acțiune!
03 Iunie 2020
Muncă neremunerată în folosul comunității
03 Iunie 2020
Probațiune în mass-media
”În Republica Moldova, trei din patru femei s-au confruntat cu cel puțin o formă de abuz din partea partenerului”
05 Decembrie 2023
Numărul sancționaților cu muncă neremunerată în folosul comunității este în creștere
07 Septembrie 2023
În prima jumătate a acestui an, numărul condamnaţilor la muncă neremunerată în folosul comunităţii a crescut
06 Septembrie 2023
noi in facebook

Munca neremunerată în folosul comunității - pedeapsă cu scop educativ

Munca neremunerată în folosul comunității - pedeapsă cu scop educativ

Munca neremunerată în folosul comunității - pedeapsă cu scop educativ

loading ...