RO
Miracolul sărbătorilor de iarnă există. Miracolul ești tu!

Miracolul sărbătorilor de iarnă există. Miracolul ești tu!

23 Decembrie 2020
Și în acest an, în ajunul sărbătorilor de iarnă, Inspectoratul Național de Probațiune se alătură Campaniei lansate de Ministerul Justiției „Miracolul sărbătorilor de iarnă există - Miracolul ești Tu!".

Astfel, pe lângă implementarea politicii statului în domeniul justiției, ne propunem să aducem feeria sărbătorilor de iarnă copiilor neajutorați, soarta cărora le-a fost potrivnică, care au nevoie de sprijinul tuturor. În special, în perioada sărbătorile magice de iarnă, avem ocazia să contribuim la apariția zâmbetului pe fețele copiilor nevoiași din familii defavorizate, contribuind la crearea unei atmosfere de sărbătoare pentru aceștia.

În acest context, începând cu ziua de astăzi, 23.12.2020 până la 20.01.2021, fiecare dintre noi poate contribui cu cărți, rechizite, jucării, hăinuțe, produse igienice, produse alimentare nealterabile, dulciuri, biscuiți și alte obiecte necesare, în scopul de a crea lumină și căldură în gândul și în sufletul acestor copilași.

Donațiile pentru copii vor fi colectate în cutia special amenajată la intrarea în sediul Inspectoratului Național de Probațiune, str. Vasile Alecsandri 1. Pentru informații suplimentare privind posibilitățile de donare, nu ezitați să ne contactați la numărul de telefon: +373 67 433 990 sau la adresa de email: probatiune@probatiune.gov.md.

Fiecare contribuție, cât de mică, va fi apreciată de copii. Vă încurajăm să nu fiți indiferenți! Haideți împreună să creăm lumină și căldură în gândul și în sufletul acestor copii! Cu certitudine, gestul nostru va fi apreciat de copiii care mereu sunt în așteptarea unei magii! Și să nu uităm că Miracol există, el este în fiecare dintre noi.

Totodată, ținem să informăm că în contextul pandemie de COVID-19, pe parcursul colectării donațiilor vor fi respectate toate măsurile și recomandările în vederea prevenirii și combaterii răspândirii infecției.
linia fierbinte anticorupție 067441139
Echipamente disponibile pentru monitorizarea electronică 155
Noutăți
"O zi din viața unui consilier de probațiune"
22 Iulie 2021
O justiție penală eficientă este mai mult decât o justiție retributivă
19 Mai 2021
Ministerul Justiției lansează concursul de desene cu genericul: “Tu ești tot ce am pe lume, Tu ești un copil minune!”
14 Mai 2021
Galerie foto
Programul Drink&Drive în acțiune!
03 Iunie 2020
Muncă neremunerată în folosul comunității
03 Iunie 2020
Probațiune în mass-media
Programul probațional "Drink&Drive"- condiție obligatorie de redobândire a dreptului de a conduce
21 Iunie 2021
Cum posturile de muncă îi țin pe foștii deținuți departe de recividvă
19 Mai 2021
Agresorii familiali vor fi monitorizați electronic cu ajutorul unei brățări speciale
29 Martie 2021
noi in facebook

Miracolul sărbătorilor de iarnă există. Miracolul ești tu!

Miracolul sărbătorilor de iarnă există

Miracolul ești tu!

Miracolul sărbătorilor de iarnă există. Miracolul ești tu!

loading ...