RO
Mesaj de felicitare cu prilejul zilei profesionale

Mesaj de felicitare cu prilejul zilei profesionale

12 Ianuarie 2021

Începând cu 12 ianuarie 2007, sistemul de probațiune devine funcțional și continuă să se dezvolte atingând culmi noi, serbând astfel anual ziua profesională a angajaților din sistemul de probațiune.

Cu ocazia zilei profesionale a angajatului din sistemul de probațiune, adresez sincere felicitări și urări de bunăvoință întregii echipe a Inspectoratului Național de Probațiune.

Activitatea consilierilor de probațiune nu este una ușoară, dar este importantă pentru o implementarea eficientă a proiectelor ambițioase pe care le-am demarat. Munca pe care o desfășurați necesită multă responsabilitate și dăruire, dar scopul este unul nobil. Țin să reiterez aprecierea pentru efortul și perseverența fiecăruia în parte.

Pe parcursul acestui an, am reușit să realizăm lucruri frumoase, dar și utile societății noastre: programele probaționale care au fost perfecționate cu contribuția și asistența partenerilor externi; modificările legislative atât de necesare, și anume monitorizarea electronică a agresorilor familiali; digitalizarea întrevederilor dintre consilieri și subiecți; și nu în ultimul rând, extinderea cooperării cu partenerii strategici.

În această zi importantă pentru noi ca angajați ai sistemului de probațiune, aducem mulțumiri, încă o dată, partenerilor externi care au contribuit la eficientizarea serviciilor oferite de către sistemul de probațiune, astfel ascendând la standardele internaționale.
Ziua angajatului din sistemul de probațiune este o oportunitate suplimentară de a recunoaște valoarea și rolul resursei umane în dezvoltarea durabilă a sistemului de probațiune.

Prin activitatea Dvs zilnică, prin profesionalism, devotament, corectitudine și încredere, Inspectoratul Național de Probațiune își îndeplinește rolul pentru care a fost creat, promovând un sistem de justiție restaurativ, prin asigurarea unui act de justiție corect într-un stat de drept.

La mulți ani prosperi, stimați colegi!

Cu deosebit respect,
Directorul INP, 
Andrei IAVORSCHI.

linia fierbinte anticorupție 067441139
Echipamente pentru monitorizarea electronică 40Disponibile 170Aplicate
Noutăți
Mecanismul de reintegrare socială a persoanelor eliberate din detenție- obiectiv de perfecționare în vizorul Ministerului Justiției
16 Septembrie 2022
Vizita delegației Serviciului penetenciar și de probațiune din Suedia
16 Septembrie 2022
AJPP continuă instruirea consilierilor de probațiune
15 Septembrie 2022
Galerie foto
Programul Drink&Drive în acțiune!
03 Iunie 2020
Muncă neremunerată în folosul comunității
03 Iunie 2020
Probațiune în mass-media
Brățara electronică: Într-un an de când agresorii familiali sunt obligați să o poarte, rata recidivelor de violențe s-a redus la 19%
15 Aprilie 2022
Șoferii prinși beți, pedepsiți cu morga!
29 Martie 2022
Ce-i sperie pe şoferii care urcă beţi la volan - o zi la morgă sau amenzile?
29 Martie 2022
noi in facebook

Mesaj de felicitare cu prilejul zilei profesionale

Mesaj de felicitare cu prilejul zilei profesionale

Mesaj de felicitare cu prilejul zilei profesionale

loading ...