În perioada 15 martie – 15 aprilie 2016, de Biroul de probaţiune Dubăsari a fost desfăşurat programul probaţional „Motivaţie spre schimbare” cu scopul de a motiva beneficiarii în dezvoltarea responsabilităților, reducerea comportamentului violent, conștientizarea faptei săvârșite, cât şi asumarea responsabilității pentru fapta comisă. În acest sens, rolul consilierului de probațiune este de al motiva şi al orienta spre o schimbare în direcţiacorectă.
În cadrul acestui program au fost implicaţi 8 subiecţi ai probaţiunii aflaţi în evidenţa Biroului de probaţiune Dubăsari. Programul se derulează pe parcursul a 10 întruniri a câte 1 oră pe săptămână, iar data şi ora lecţiilor sunt stabilite de către formatori în comun acord cu participanţii la program.
Participarea la program a subiecţilor probaţiunii a avut un impact pozitiv asupra lor care au dezvoltat autodisciplina, au conştientizat faptele săvârşite cât şi au asumat responsabilităţi pentru faptele comise.
Programul a fost derulat în incinta Casei de cultură, s. Ustia, de Alexandru Andreev – consilier din cadrul Biroului de probaţiune Dubăsari.
Direcţia activitate analitică şi relaţii externe,