RO
Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor „Neovita” în colaborare cu Inspectoratul Naţional de Probaţiune au dat start Programului „15”

Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor „Neovita” în colaborare cu Inspectoratul Naţional de Probaţiune au dat start Programului „15”

25 Octombrie 2016

 

Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor „Neovita” în colaborare cu Inspectoratul Naţional de Probaţiune la data de 19 octombrie 2016, au dat start Programului „15”.
 
„Programul „15” – un program pentru părinţi care vor copii cuminţi, şi desigur, pentru adolescenţi ce-şi doresc mai multă libertate şi înţelegere şi-au antrenat aptitudinile actoriceşti şi-au deprins abilitatea de a „citi” starea şi dispoziţia interlocutorului, de a auzi pe alţii şi de a face alte persoane să înţeleagă gândurile şi sentimentele lor”, a menţionatOlga CEBAN, coordonator al Programului „15”.
 
În cadrul prezentării Programului „15” dna Galina LEŞCO, Preşedintele Asociaţiei Sănătate pentru Tineri şi totodată, şef al Centrului de Resurse la nivel Naţional în SSPT „NEOVITA” a punctat că: „Programul este orientat către menţinerea sănătăţii tinerilor şi actualizarea valorilor ce ţin de relaţiile de familie şi interacţiunea socială”.
 
Programul „15” este un program inedit, în Republica Moldova lipsesc programele de profilaxie, orientate spre lucrul în grup cu adolescenţii şi părinţii acestora, scopul căreia este îmbunătăţirea calităţii vieţii şi prevenirea răspândirii bolilor sociale (virusul HIV, ITS, alcoolismul, narcomania), aşa încât Programul „15” este o soluţie pentru această problemă.
linia fierbinte anticorupție 067441139
Echipamente disponibile pentru monitorizarea electronică 155
Noutăți
"O zi din viața unui consilier de probațiune"
22 Iulie 2021
O justiție penală eficientă este mai mult decât o justiție retributivă
19 Mai 2021
Ministerul Justiției lansează concursul de desene cu genericul: “Tu ești tot ce am pe lume, Tu ești un copil minune!”
14 Mai 2021
Galerie foto
Programul Drink&Drive în acțiune!
03 Iunie 2020
Muncă neremunerată în folosul comunității
03 Iunie 2020
Probațiune în mass-media
Programul probațional "Drink&Drive"- condiție obligatorie de redobândire a dreptului de a conduce
21 Iunie 2021
Cum posturile de muncă îi țin pe foștii deținuți departe de recividvă
19 Mai 2021
Agresorii familiali vor fi monitorizați electronic cu ajutorul unei brățări speciale
29 Martie 2021
noi in facebook

Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor „Neovita” în colaborare cu Inspectoratul Naţional de Probaţiune au dat start Programului „15”

loading ...