RO
Biroul de probaţiune Orhei și Centrul de Integrare şi Reabilitare Socială „Speranţa” au semnat un acord de colaborare

Biroul de probaţiune Orhei și Centrul de Integrare şi Reabilitare Socială „Speranţa” au semnat un acord de colaborare

25 Noiembrie 2014

 

La 25 noiembrie 2014, consilierii Biroului de probaţiune Orhei au participat în cadrul unei întruniri cu reprezentanţi ai Centrului de Integrare şi Reabilitare Socială „Speranţa” din comuna Zorile, raionul Orhei.

În rezultatul ședinței desfășurate a fost semnat acordul de colaborare între Biroul de probaţiune Orhei şi Centrul „Speranţa”, în scopul oferirii serviciilor sociale de reabilitare şi integrare socială a persoanelor în etate, persoanelor cu dizabilități, tinerilor în situație de risc care locuiesc pe teritoriul comunei Zorile. Centrul este specializat în prestarea serviciilor de profilaxie, ergoterapie, kinetoterapie, tratament şi reabilitare medicală, integrare psihosocială. Pentru beneficiarii centrului este disponibilă o sală de kinetoterapie, sală cu echipament sportiv, sală pentru ocupații după interes (croșetării, împletire, toarcere, împletirea în lozie), sală cu calculatoare, spălătorie, aceștia beneficiind şi de hrană.  

 

La finele ședinței, Natalia Naval, Șef al Biroului de probațiune Orhei a subliniat importanța și necesitatea colaborării cu Centrul ,,Speranța”, precizînd că subiecții probațiunii au dreptul la același nivel de îngrijire medicală şi protecție socială, iar susținerea acestora este oricînd binevenită pentru asigurarea unei vieți decente și acordarea unei șanse de reintegrare în societate.
linia fierbinte anticorupție 067441139
Echipamente disponibile pentru monitorizarea electronică 155
Noutăți
"O zi din viața unui consilier de probațiune"
22 Iulie 2021
O justiție penală eficientă este mai mult decât o justiție retributivă
19 Mai 2021
Ministerul Justiției lansează concursul de desene cu genericul: “Tu ești tot ce am pe lume, Tu ești un copil minune!”
14 Mai 2021
Galerie foto
Programul Drink&Drive în acțiune!
03 Iunie 2020
Muncă neremunerată în folosul comunității
03 Iunie 2020
Probațiune în mass-media
Programul probațional "Drink&Drive"- condiție obligatorie de redobândire a dreptului de a conduce
21 Iunie 2021
Cum posturile de muncă îi țin pe foștii deținuți departe de recividvă
19 Mai 2021
Agresorii familiali vor fi monitorizați electronic cu ajutorul unei brățări speciale
29 Martie 2021
noi in facebook

Biroul de probaţiune Orhei și Centrul de Integrare şi Reabilitare Socială „Speranţa” au semnat un acord de colaborare

loading ...