RO
Bilanţul activităţii sistemului de probaţiune pentru semestrul I, anul 2015

Bilanţul activităţii sistemului de probaţiune pentru semestrul I, anul 2015

03 August 2015


În perioada 21 - 31 iulie 2015, a fost desfăşurată şedinţa de bilanţ privind activitatea sistemului de probaţiune pe parcursul semestrului I, în 3 zone: Centru (Chişinău), Nord (Floreşti), Sud (Ceadîr-Lunga), la care au participat colaboratorii din cadrul OCP şi şefii de subdiviziuni din cadrul Birourilor de probaţiune. În cadrul şedinţei, Vladimir Popa, şef al OCP a relatat „Aceste evaluări sunt necesare pentru a prezenta tuturor o analiză amplă a activităţii: punctele tari şi slabe în activitatea de probaţiune, măsuri pentru redresarea situaţiei, cât şi obiectivele etapelor următoare”.


În semestrul I al anului 2015, sistemul de probaţiune, în rezultatul activităţii desfăşurate au obţinut următoarele:

- desfăşurarea instruirilor consilierilor de probaţiune realizată prin intermediul Institutului Naţional de Justiţie; Proiectului Uniunii Europene „Suport în coordonarea reformei în domeniul justiţiei în R.Moldova” şi Misiunea Norvegiană ,,NORLAM”
- semnarea acordurilor de colaborare încheiate între Oficiul central de probaţiune şi Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat, Facultatea Psihologie şi Psihopedagogie specială, Agenţia Naţională de executare a pedepselor non-privative de libertate şi Probaţiune a Georgiei, Fundaţia Elveţiană Terre des hommes Moldova, Fundaţia „Regina Pacis”, A.O. „Lumos”, A.O. „Viaţa Nouă”,
- în scopul reintegrării/resocializării minorilor, din cadrul birourilor de probaţiune, şi implementării programelor de prevenire a delincvenţei juvenile au fost desfăşurate 111 activităţi: de timp liber – 25 activităţi, educativ-preventive – 65 activităţi, derularea programului „Prevenirea violenţei la minori” 1, profesionalizarea minorilor - 13 activităţi, pregătire către eliberare – 7 vizite, cu implicarea a 95 actori comunitari şi asistarea a 147 minori subiecţi probaţiunii şi 2229 elevi din cadrul instituţiilor de învăţământ. În acest sens, în lunile ianuarie – iunie anului 2015 au fost implicaţi în activităţi de resocializare (la toate etapele activităţii organului de probaţiune: presentinţială, sentinţială, penitenciară şi post-penitenciară) - 181 de minori.
-  aprobarea de către Parlament a proiectelor de modificare şi completare a Legii nr.8 din 14.02.2008 cu privire la probaţiune, Codului penal al RM, Codului de procedură penală RM, Codului de executare RM şi Codului contravenţional RM.

De asemenea, în cadrul şedinţelor de bilanţ au fost discutate încălcările înregistrate în rezultatul inspectărilor efectuate în semestrul I în Birourile de probaţiune Buiucani, Centru, Călăraşi, Ştefan Vodă, Criuleni, Ialoveni, Căuşeni, Sîngerei, Bălţi, Soroca, Briceni, Drochia, Soroca, Vulcăneşti şi Taraclia.

Vladimir Popa a mulţumit colectivul pentru munca depusă, fiind apreciat volumul de acţiuni realizate de către Birourile de probaţiune, exprimându-şi încrederea că sarcinile încredinţate şi asumate pentru anul 2015 vor fi realizate calitativ şi în timp.
linia fierbinte anticorupție 067441139
Echipamente pentru monitorizarea electronică 40Disponibile 170Aplicate
Noutăți
Mesaj de felicitare cu prilejul sărbătorii profesionale „Ziua juristului”
19 Octombrie 2023
Memorandum de cooperare între Inspectoratul Național de Probațiune și Agenția Națională pentru Prevenirea Criminalității, Executarea Pedepselor Neprivative de Libertate și Probațiune din Georgia.
16 Octombrie 2023
Alla Sorocean a fost numită în funcția de directoare adjunctă interimară a Inspectoratului Național de Probațiune
03 Octombrie 2023
Galerie foto
Programul Drink&Drive în acțiune!
03 Iunie 2020
Muncă neremunerată în folosul comunității
03 Iunie 2020
Probațiune în mass-media
Numărul sancționaților cu muncă neremunerată în folosul comunității este în creștere
07 Septembrie 2023
În prima jumătate a acestui an, numărul condamnaţilor la muncă neremunerată în folosul comunităţii a crescut
06 Septembrie 2023
10% din accidentele rutiere din acest an au fost comise de şoferii care nu dețin permis de conducere sau au documentul anulat
04 Septembrie 2023
noi in facebook

Bilanţul activităţii sistemului de probaţiune pentru semestrul I, anul 2015

loading ...