RO
Ajutor umanitar acordat familiilor social vulnerabile aflaţi la evidenţa BP Străşeni

Ajutor umanitar acordat familiilor social vulnerabile aflaţi la evidenţa BP Străşeni

22 Decembrie 2015

 

La 15 decembrie curent, consilierii din cadrul Biroul de probațiune Strășeni în comun cu colaboratorii Centrului de Reabilitare și Sprijin pentru Copii şi Tineret cu Handicap Mintal şi Fizic „Paradis” din or. Strășeni au contribuit la acordarea unui ajutor umanitar pentru patru condamnați aflați în evidența probațiunii, ce provin din familii social vulnerabile. Aceștia au primit din partea Centrului îmbrăcăminte, precum și jucării pentru 3 copii a beneficiarilor.

 
Acțiunea caritabilă a fost desfășurată în scopul promovării reintegrării sociale a persoanelor în conflict cu legea, prin diverse servicii și acordarea diferitor beneficii, în funcție de probleme și necesități, care prin eforturi și resurse proprii nu sunt în stare să-și îmbunătățească situația social vulnerabilă. Subiecții probațiunii au fost recunoscători consilierilor de probațiune și Centrului de reabilitare pentru susținerea morală și accesul la lucrurile de primă necesitate acordat lor și familiilor acestora.
 
Jana Vasiliev - Președintele Centrului de Reabilitare a menționat că „aceste persoane vor fi luate în vizor pentru a avea posibilitatea de a beneficia si pe viitor de serviciile Centrului, precum și implicarea altor subiecți ai probațiunii care se află în situații de dificultate. Totodată, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în perioada 25 decembrie, 2015 - 07 ianuarie, 2016, copii subiecților de probațiune vor putea participa la dorinţă la Caravana de Crăciun”.
 
Menționăm că la 19 februarie 2015, a fost încheiat Acordul de colaborare între Biroul de probaţiune Străşeni şi Centrul de Reabilitare şi Sprijin pentru Copii şi Tineret cu Handicap Mintal şi Fizic „Paradis” or. Străşeni, principalele direcții fiind: dezvoltarea capacităților şi activităţii de resocializare în vederea reintegrării copiilor şi adulţilor cu dezabilităţi aflaţi în conflict cu legea penală în societate pentru întărirea gradului de siguranţă comunitară, prevenirea săvârşirii unor noi infracţiuni și acordarea după posibilităţi a ajutorului umanitar.
 
 
Direcţia activitate analitică şi relaţii externe,
Telefon de contact: 022 721882
e-mail: serviciulanalitic@ocp.gov.md, druta_druta@mail.ru
linia fierbinte anticorupție 067441139
Echipamente pentru monitorizarea electronică 40Disponibile 170Aplicate
Noutăți
Mecanismul de reintegrare socială a persoanelor eliberate din detenție- obiectiv de perfecționare în vizorul Ministerului Justiției
16 Septembrie 2022
Vizita delegației Serviciului penetenciar și de probațiune din Suedia
16 Septembrie 2022
AJPP continuă instruirea consilierilor de probațiune
15 Septembrie 2022
Galerie foto
Programul Drink&Drive în acțiune!
03 Iunie 2020
Muncă neremunerată în folosul comunității
03 Iunie 2020
Probațiune în mass-media
Brățara electronică: Într-un an de când agresorii familiali sunt obligați să o poarte, rata recidivelor de violențe s-a redus la 19%
15 Aprilie 2022
Șoferii prinși beți, pedepsiți cu morga!
29 Martie 2022
Ce-i sperie pe şoferii care urcă beţi la volan - o zi la morgă sau amenzile?
29 Martie 2022
noi in facebook

Ajutor umanitar acordat familiilor social vulnerabile aflaţi la evidenţa BP Străşeni

loading ...