RO
Acord de colaborare semnat între Oficiul central de probaţiune şi AO „Eliberare”

Acord de colaborare semnat între Oficiul central de probaţiune şi AO „Eliberare”

13 Ianuarie 2016


Astăzi, 13 ianuarie 2016, a fost semnat Acord de colaborare între Oficiul central de probaţiune şi AO „Eliberare”.

 
Obiectivul acordului îl prezintă dezvoltarea relaţiilor de cooperare între părţi, în vederea realizării măsurilor în comun şi prevenirii riscului de recidivă precum şi asistarea în dezvoltarea abilităţilor de reintegrare în societate şi obţinerea unui comportament legitim a persoanelor liberate din Instituțiile penitenciare.
 
În baza acordului încheiat, AO „Eliberare” va plasa temporar după posibilitate condamnaţii eliberaţi din Instituţiile penitenciare aflaţi în dificultate, va oferi ajutorul psihosocial şi va participa cu personalul specializat la derularea programelor de consiliere în vederea reducerii comportamentului violent.
 
La final, părţile şi-au exprimat convingerea că vor duce la îndeplinire obiectivele cuprinse în acord pentru asigurarea unei colaborări optime şi de lungă durată şi se obligă să păstreze confidenţialitatea asupra datelor şi informaţiilor obţinute în derularea prezentului acord.
 
 
Direcţia activitate analitică şi relaţii externe,
Telefon de contact: 022 721882
e-mail: serviciulanalitic@ocp.gov.md, druta_druta@mail.ru
 
linia fierbinte 067441139
Echipamente disponibile pentru monitorizarea electronică 155
Noutăți
16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen
27 Noiembrie 2020
Programul probațional primar obligatoriu (formare civică și vocațională)- un parcurs definit în cadrul sistemului național de probațiune.
25 Noiembrie 2020
Spune „NU violenței în familie”
25 Noiembrie 2020
Galerie foto
Programul Drink&Drive în acțiune!
03 Iunie 2020
Muncă neremunerată în folosul comunității
03 Iunie 2020
Probațiune în mass-media
„Ac de cojoc”, sau monitorizarea electronică a agresorului familial.
07 Mai 2020
Măsuri aspre pentru șoferii depistați în stare de ebrietate la volan
04 Iunie 2019
Muncă neremunerată în folosul comunității
04 Iunie 2019
noi in facebook

Acord de colaborare semnat între Oficiul central de probaţiune şi AO „Eliberare”

loading ...