RO
Acord de colaborare semnat între Biroul de probaţiune Floreşti şi Agenţia Teritorială pentru Ocuparea Forţei de muncă

Acord de colaborare semnat între Biroul de probaţiune Floreşti şi Agenţia Teritorială pentru Ocuparea Forţei de muncă

16 Februarie 2016


La 12 februarie curent, a fost semnat Acord de colaborare între BP Floreşti şi Agenţia Teritorială pentru Ocuparea Forţei de muncă, cu scopul de a integra subiecţii probaţiunii în viaţa socială şi oferirea informaţiei cu privire la locurile de muncă disponibile şi angajarea în cîmpul muncii.


În cadrul întrevederii, Ludmila Grosul – şef al BP Floreşti şi Irina Gusac – şef al ATOFM au subliniat interesul celor două instituţii de a stabili, în timpul cel mai apropiat, scopurile şi obiectivele pe viitor. Acordul prevede dezvoltarea relaţiilor de cooperare dintre Părţi, în vederea realizării măsurilor în comun şi prevenirii riscului de recidivă precum şi asistarea în dezvoltarea abilităţilor de reintegrare în societate.


Agenţia Teritorială pentru Ocuparea Forţei de Muncă Floreşti s-a obligat să înregistreze în calitate de şomeri persoanele eliberate din locurile de detenţie şi persoanele condamnate cu suspendare condiţionată a executării pedepsei, să contribuie la angajarea lor în câmpul muncii, să acorde servicii de informare şi consiliere profesională, să participe la desfăşurarea măsurilor active organizate de agenţie, astea fiind doar unele din obligaţiuni.


Irina Gusac a menţionat că ,,prezentul acord va facilita procesul de colaborare între ATOFM şi BP Floreşti, cît şi implicarea mai activă în diverse activităţi a subiecţilor de probaţiune.”

Totodată, la finele întrunirii, a fost pusă în discuţie situaţia unui beneficiar care recent s-a adresat la BP Floreşti în vederea încheierii unui Contract de acordare a asistenţei psihosociale în susţinerea persoanelor eliberate din locurile de detenţie, solicitînd angajarea în câmpul muncii. Pentru medierea acestui caz s-a prezentat nemijlocit beneficiarul, iar şeful ATOFM i-a explicat în detalii procedura de înregistrare şi modul de obţinere a statutului de şomer, cât şi posibilitatea de angajare în câmpul muncii şi acordarea unui ajutor financiar din parte ATOFM.

 
Direcţia activitate analitică şi relaţii externe,
telefon de contact: 022 721882
e-mail: serviciulanalitic@ocp.gov.md, druta_druta@mail.ru
linia fierbinte 067441139
Echipamente disponibile pentru monitorizarea electronică 155
Noutăți
16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen
27 Noiembrie 2020
Programul probațional primar obligatoriu (formare civică și vocațională)- un parcurs definit în cadrul sistemului național de probațiune.
25 Noiembrie 2020
Spune „NU violenței în familie”
25 Noiembrie 2020
Galerie foto
Programul Drink&Drive în acțiune!
03 Iunie 2020
Muncă neremunerată în folosul comunității
03 Iunie 2020
Probațiune în mass-media
„Ac de cojoc”, sau monitorizarea electronică a agresorului familial.
07 Mai 2020
Măsuri aspre pentru șoferii depistați în stare de ebrietate la volan
04 Iunie 2019
Muncă neremunerată în folosul comunității
04 Iunie 2019
noi in facebook

Acord de colaborare semnat între Biroul de probaţiune Floreşti şi Agenţia Teritorială pentru Ocuparea Forţei de muncă

loading ...