RO
Acord de Colaborare cu Institutul de Reforme Penale

Acord de Colaborare cu Institutul de Reforme Penale

11 Ianuarie 2017

 

Inspectoratul Naţional de Probaţiune la data de 11 ianuarie 2017, a semnat un Acord de Colaborare cu Institutul de Reforme Penale, în scopul coordonării şi susţinerii eforturilor comune privind dezvoltarea sistemului de probaţiune din Republica Moldova, inclusiv şi eficientizarea sistemului de probaţiune în vederea edificării unui sistem judiciar modern, având potenţialul de a contribui la reducerea supra-aglomerării penitenciarelor, respectiv creşterea încrederii populaţiei în actul de justiţie prin oferirea posibilităţii participării comunităţii în procesul de reabilitare, dezvoltarea activităţilor de probaţiune, prin îmbunătăţirea şi asigurarea continuităţii procesului de probaţiune, care v-a asigura supremaţia legii, respectarea drepturilor omului şi v-a contribui la creşterea încrederii societăţii în instituţia probaţiunii şi actul de justiţie.

linia fierbinte anticorupție 067441139
Echipamente disponibile pentru monitorizarea electronică 155
Noutăți
Campania de caritate „Doar din Suflet"
16 Aprilie 2021
Platformele de dialog pentru accesul la justiție
23 Martie 2021
Prelegere la Universitatea din București privind sistemul de probațiune din Republica Moldova
17 Martie 2021
Galerie foto
Programul Drink&Drive în acțiune!
03 Iunie 2020
Muncă neremunerată în folosul comunității
03 Iunie 2020
Probațiune în mass-media
Agresorii familiali vor fi monitorizați electronic cu ajutorul unei brățări speciale
29 Martie 2021
Monitorizarea agresorilor familiali prin GPS
22 Martie 2021
Programul probațional “Drink&Drive” implică mai multe acțiuni
09 Martie 2021
noi in facebook

Acord de Colaborare cu Institutul de Reforme Penale

loading ...