MINISTERUL JUSTIȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
INSPECTORATUL NAȚIONAL DE PROBAȚIUNE

Cultura șofatului fără alcool

La 30.01.2019, în cadrul emisiunii Impact, Canal 3, au participat Secretarul General de Stat al Ministerulu Justiției, Anatolie Munteanu, directorul Inspectoratului Național de Probațiune, Andrei Iavorschi, colaboratorii Inspectoratului Național de Patrulare și colaboratorii Dispensarului Republican de Narcologie.

În cadrul emisiunii s-au pus în discuție subiecte legate  de înăsprirea pedepselor pentru conducătorii auto depistați în stare de ebrietate în timp ce conduc autovehicolul și șansele de a-și corecta greșelile.

Astfel, dnul Anatolie Munteanu a menționat: „Legea este funcțională atunci cînd are impact direct și nemijlocit asupra subiectului/beneficiarului.”

Unul din pașii necesar de urmat, în cazul depistării șoferului în stare de ebrietate la volan, este frecventarea obligatorie a programului Drink&Drive. Acest program este derulat în cadrul Inspectoratului Național de Probațiune.

Andrei Iavorschi a specificat: „Desigur consumul de alcool la volan este o faptă care aduce un efect direct și negativ nu doar asupra subiectului. Trebuie luate în considerare consecințele acestei fapte, care nu sunt doar financiare,dar și psihologice”.

Pentru detalii accesați: www.canal3.md/ro/emisiune/impact_2441_video_83614_pagev_7.html

Share.