MINISTERUL JUSTIȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
INSPECTORATUL NAȚIONAL DE PROBAȚIUNE

Povestea unui fost consumator de droguri, care a început o viaţă nouă cu ajutorul specialiştilor de la Biroul de Probaţiune

A început să consume droguri acum cinci ani. Scandalurile şi certurile cu părinţii erau o normalitate, iar în căutare de bani, a început să fure. A fost prins, dar pentru că nu avea antecedente penale, judecătorul a decis să-l condamne la patru ani de închisoare, cu suspendare. Ulterior, cu ajutorul specialiştilor, a reuşit în jumătate de an să se lase de droguri şi alcool. Mai mult, recent a absolvit un curs de bucătar, aşa încât să-şi poată găsi un loc de muncă. Este scurta poveste de viaţă a unui consumator de droguri, care a primit o şansă de a se întoarce la o viaţă normală, cu ajutorul inspectorilor de la Biroul de Probaţiune, relatează Mesager.

Cu doi ani în urmă, deşi era absolvent al Institutul de Educaţie Fizică şi Sport şi avea o pregătire destul de bună, Sergiu nu reușea nicidecum să-şi găsească un loc de muncă. Şi asta pentru că, în timp ce semenii şi prietenii lui aveau o familie sau îşi făceau o carieră, el avea alte interese – drogurile. Totul până în momentul când a încălcat legea şi a fost la un pas să nimerească după gratii. Din fericire s-a oprit la timp. Terapiile l-au ajutat să scape de patima viciului, iar cinci luni în urmă a început să frecventeze cursurile de bucătar, profesie în care s-a regăsit, iar recent a primit chiar şi diploma de specialist calificat.

„Mi s-a schimbat modul de abordare a mai multor lucruri, am deja alte interese. Cât au durat cursurile de bucătar, am abţinut rezultate foarte bune, am fost chiar şi şeful grupei. Am reuşit să fac şi un stagiu de practică, m-am regăsit în această profesie. Sper că atunci când mă voi pune pe picioare să pot să-mi întemeiez o familie şi chiar să gătesc şi pentru copii mei”, a spus Sergiu.
Inspectorii de la Biroul de Probaţiune spun că una dintre cele mai bune metode de a ajuta un om să se re-socializeze, nu este neapărat puşcăria, ci ajutorul în a-şi schimba modul de gândire, dar şi comportamentul. Aşa cum s-a întâmplat şi în cazul lui Sergiu. De când se află la evidenţă el a trecut două programe probaţionale: Motivaţia spre schimbare şi prevenirea agresivităţii, ceea ce l-a ajutat.
„După ce învață, merg la practică. Colaborăm cu mai multe restaurante, cafenele, baruri, unde elevii se duc după trei luni şi fac practica. După practică vin şi dau examene. Mulţi dintre elevii care se duc la practică reușesc să se angajeze”, a menționat profesoara Georgeta Modruci.

„El a devenit mai echilibrat, s-au îmbunătăţit relaţiile cu părinţii. Noi considerăm că ideea de bază a probaţiunii constă în credinţa că schimbarea pozitivă a persoanei în conflict cu legea este posibilă fără izolarea de societate, omul fiind parte a societăţii cu drepturi depline”, a specificat șeful-adjunct al Biroului de Probaţiune Centru, Iulia Terpan.

Accesati linkul : www.trm.md/ro/mesager/mesager-stop-cadru-din-6-mai-2018/

 

Share.